ecografie-cervico-faciala

Informatii utile

 Ecografia poate fi utilizată pentru evaluarea unor formaţiuni situate la nivelul ţesuturilor moi  cervicale de tipul: chisturi cervicale, lipoame, hemangioame, limfangioame, formaţiuni tumorale, limfonoduli. Acestea prezintă de obicei caracteristici tipice la examenul ecografic, iar completarea examinării cu metoda Doppler color permite vizualizarea vascularizaţiei formaţiunilor detectate. În afara examinării structurilor anatomice şi modificărilor apărute, ecografia poate fi utilizată pentru ghidaj în cadrul biopsiei aspirative cu ac fin.

Glandele salivare sunt glande cu secreție exocrină (își varsă produsul de secreție într-o cavitate) responsabile de producerea salivei.  Glandele salivare produc în fiecare zi aproximativ un litru de salivă.

Rolul salivei este foarte important deoarece menține sănătatea orală. Saliva lubrifiază cavitatea bucală, stimulează procesul de înghițire, protejează dinții de bacterii și stimulează procesul de digestie. Sunt cunoscute trei perechi de glande salivare, respectiv :

  • glande parotide, cele mai mari, situate în zonele laterale ale feței, anterior și inferior de urechea externă. Ele faciliteaza masticația și înghițirea.
  • glande submandibulareaflate în partea posterioară a cavitații bucale. Glandele submandibulare secretă 70% din cantitatea totală de saliva și ajută la înmuierea bolului de alimente.
  • glande sublinguale, localizate sub planșeul bucal, înaintea glandelor submandibulare .

De asemenea, de-a lungul cavității bucale și al gâtului sunt alte câteva glande salivare minore.

Afecțiunile glandelor salivare- Simptome și Cauze

Glandele salivare sunt destul de frecvent afectate de o serie de tulburări.

Pacientul cu probleme ale glandelor salivare prezintă drept simptome deformări faciale, în special periauricular, la nivel mandibular sau pe planșeul bucal, xerostomie(uscăciunea gurii), gust neplăcut, anormal cauzat de scurgerea de puroi.

De asemenea, bolnavul poate prezenta dureri intense, în special în momentul masticației, capacitate limitată de a deschide gura, febră, stare generală alterată, mialgii, artralgii, cefalee, apetit diminuat.

Există multe cauze care pot afecta funcționarea normală a glandelor salivare și implicit pot obstrucționa canalele salivare, însă principalii factori sunt următorii:

  • Calculi salivari (litiaza salivară sau sialolitiaza), manifestată prin acumularea depozitelor cristalizate de salivă. Calculii salivari pot bloca saliva, aceasta întorcându-se la nivelul glandelor salivare, ceea ce poate cauza durere și inflamații. În cazul în care litiaza salivară nu este tratată, aceste glande se pot infecta.
  • Infecțiile glandelor salivare (sialoadenita). Infectiile bacteriene ale glandelor salivare, cu precădere cele parotide, apar în momentul în care unul dintre canalele salivare este obstrucționat. Sialadenitele se manifestă prin apariția unui nodul dureros la nivelul glandei salivare afectate, precum și prin drenarea unui lichid cu miros urât la nivelul cavitații bucale.În general, sialoadenitele afectează persoanele în vârstă , cu un diagnostic vechi de litiaza salivară. Dacă nu sunt tratate, infecțiile glandelor salivare pot cauza durere severă, febră ridicată și abcese.
  • Infecții. Infecțiile virale, precum oreion (parotidita epidemică) sau gripă pot cauza inflamații ale glandelor salivare. De cele mai multe ori aceste inflamații afectează glandele parotide în ambele părți ale feței.Conform studiilor statistice, în aproximativ 30-40% din cazurile de oreion, glandele parotide sunt afectate, inflamația apărând într-un interval de 48 de ore de la instaurarea simptomelor specifice ca febra și dureri de cap.
  •  Infecțiile bacteriene afectează doar una dintre glandele salivare și sunt însoțite de febră și durere. Bacteriile care cauzează această condiție medicală sunt în general cele regăsite în interiorul cavitații bucale în mod natural (stafilococi). Factori care cresc riscul de apariție a infecțiilor bacteriene la nivelul glandelor salivare sunt deshidratarea și malnutriția.
  • Chisturile salivare, apărute în cazul în care leziunile, infecțiile, tumorile sau litiaza salivară obturează fluxul salivei. Acestea vor avea aspectul unor bașicute sau a unor excrescențe moi, și pot afecta capacitatea pacientului de a mânca sau de a se exprima.
  • Sindromul Sjogren, boală cronică autoimună, manifestată prin atacul celulelor sistemului imunitar asupra glandelor salivare. Sindromul Sjogren se manifesta prin uscarea cavitații bucale și a ochilor.
  • Tumori. Deşi sunt considerate a fi afecţiuni destul de rare în comparaţie cu alte localizări tumorale, totuşi tumorile identificate la nivelul glandelor salivare sunt într-o continuă creştere. În ceea ce priveşte glandele afectate, tumorile la nivelul glandei parotide reprezintă 80% din totalul îmbolnăvirilor, cele ale glandelor submandibulare sunt identificate într-o proporţie de 10%, restul reprezentând tumori la nivelul glandelor salivare mici ale palatului si valului moale, glandelor salivare mici ale nazofaringelui şi ale glandelor salivare mici ale buzelor. Principial, tumorile parotidiene sunt grupate în două mari clase: tumori benigne și respectiv tumori maligne.

Cea mai frecventă formă tumorală parotidiană este adenomul pleomorf (70% dintre tumorile glandelor parotide), iar aproximativ 15% dintre tumorile glandelor parotide sunt maligne. Adenomul pleomorf este cea mai frecventă tumoră benignă a glandelor salivare, apare cel mai adesea la vârsta adultă, afectând predominant sexul feminin (60%). De asemenea, poate fi diagnosticat și la nivelul glandelor submandibulare sau a glandelor salivare minore. Evoluția tumorii este lentă, progresivă, fără a se asocia cu durere, modificarea secreției salivare, tulburări de motilitate sau adenopatii cervicale. Din acest motiv, de cele mai multe ori, prezentarea la medic este tardivă, atunci când tumora atinge dimensiuni semnificative, deformând în totalitate regiunea parotidiană.

Astfel de afecţiuni pot fi depistate în urma unor examene radiologice, prin scintigrafie, ecografie, computer tomograf, rezonanţă magnetică nucleară, dar şi prin explorarea căilor salivare.

Examinarea ecografică este recomandată după examinarea pacientului şi este utilă în confirmarea diagnosticului. Avantajul metodei este că permite vizualizarea atât a calculilor (în proporţie de cca 90%) cât şi a glandei în sine. Între 20 si 40% dintre calculi nu sunt vizibili pe imaginile de radiologie clasică, dar ecografia poate detecta majoritatea acestora. Chiar dacă rezultatele depind de experienţa examinatorului, investigaţia este una larg accesibilă, rapidă şi non-invazivă.