albirea dentara

Informații utile

Cosmetica dentară este parte a esteticii dentare și are ca scop îmbunătățirea aspectului dinților, prin albirea dentară și aplicarea de bijuterii dentare.

Una dintre cele mai obișnuite operații de cosmetizare a zâmbetului, ușor de aplicat și cu rezultate vizibile și durabile este albirea dentară. In estetica dentară, albirea dinților nu mai este de mult o procedură dificilă sau rară. Dimpotrivă, chiar.

Albirea dentară profesională este o manopera prin care culoarea dinților este modificată de la nuanța lor naturală la o nuanța mai deschisă.

Foarte puține persoane au într-adevar un zâmbet complet alb, în mod natural, mai ales că odată cu înaintarea în vârsta, dinții sunt supuși acțiunii unor factori externi care duc la îngalbenirea sau pătarea acestora precum:

  • Consumul de alimente și băuturi care schimbă culoarea dinților. In aceasta categorie intra băuturile puternic colorate, precum cele care conțin cafea, ceai negru sau verde, vinul roșu, sucul de roșii, sfecla roșie, fructele de pădure etc.
  • Obiceiuri vicioase, precum fumatul
  • Igiena orală precară (placa bacteriană/tartrul poate afecta în egală măsură culoarea dintelui natural)
  • Discromia dinţilor poate surveni în timp datorită anumitor medicamente, precum unele antibiotice (tetraciclina), antihistaminice, antihipertensive, antipsihotice .
  • Mici traumatisme dentare – fisuri în smalț care favorizează formarea petelor pe suprafața dintelui.

Procedura de albire executată de către medicul stomatolog are cea mai mare eficienţă. Gelurile de albire pentru utilizarea in cabinet au o acțiune mult mai rapidă (45-90 minute) si sunt pe bază de peroxid de hidrogen sau peroxid de carbamidă, dar cu o concentrație de până la 38%. Vor fi aplicate STRICT sub supravegherea medicului stomatolog, în cabinet, cu protecție gingivală. Tratamentul poate dura în jur de 3 şedinţe, iar în urma acestuia pacienţii vor avea dinţi cu până la 3 – 8 nuanţe mai albi.

Efectul este imediat, pacientul fiind beneficiarul unui nou “look” în timp record. În urma albirii, toate obturațiile (plombele) și lucrările protetice vizibile vor trebui înlocuite cu unele noi, corespunzătoare noii culori obținute, deoarece procesul de albire se adresează numai dințior naturali (vitali) !

Înainte de orice fel de tratament de albire este necesar un detartraj și un periaj profesional realizat de către medicul stomatolog. De asemenea, pentru un rezultat adecvat ,pe întreaga perioadă plus încă 48 ore după efectuarea tratamentului de albire se recomandă să nu se consume cafea, coca cola, ciocolată, cacao, vin roșu sau alte băuturi cu un conținut ridicat de coloranți, iar fumatul este total interzis.

Tratamentele de albire dentară sunt considerate a fi proceduri stomatologice sigure atunci când sunt efectuate corect, de către profesionişti.
Există însă cazuri speciale, când apar unele efecte neplăcute. Printre acestea se numără hipersensibilitatea dentinară şi iritaţia gingivală.

Efectul tratamentului de albire poate dura între 6 luni și 2 ani, dar cu cât veti respecta mai mult câteva reguli, cu atât va veti bucura mai mult de o dantură strălucitoare: evitarea alimentelor care pot să păteze (ciocolată, cafea, afine, coacăze, ceai negru sau verde, cacao, vin roșu, băuturi carbogazoase), evitarea fumatului, efectuarea unui air-flow la fiecare 2 luni, asigurarea unei igiene orale impecabile.